Angajatorii sicaneaza angajatii ce vor sa plece pentru un job mai bun


Intră acum și în grupul de

Majoritatea persoanelor ce merg în audienta la seful Inspectoratului Teritorial de Munca Suceava reclama lipsa de corectitudine a angajatorilor. Mihai Airinei, inspectorul-sef al ITM Suceava, a declarat ca luna trecuta în audiente au fost primite 210 persoane, majoritatea reclamând lipsa de corectitudine a angajatorilor privind plata unor drepturi salariale sau eliberarea foilor de lichidare pentru a pleca la un alt loc de munca.

„Din cauza crizei de lucratori în diverse domenii, angajatorii fac presiuni pentru ai pastra pe angajati si nu le fac lichidarea sau nu le fac inventare pentru cei care au gestiune. În aceste cazuri, inspectorii se deplaseaza la locul de munca al persoanei si pâna la urma problemele se rezolva. Oricum, chiar daca nu li se dau lichidarile, noi venim în ajutorul lor pentru ca oamenii au dreptul de a-si schimba locul de munca, ei putând depune o declaratie pe proprie raspundere la noi”,  a spus Mihai Airinei.

În ceea ce priveste motivul ce îi determina sa plece catre un alt loc de munca, seful ITM Suceava a precizat ca este vorba despre câstiguri mai mari sau locuri de munca mai convenabile.


Intră acum și în grupul de