PD-L pregateste un viitor mai bun pentru persoanele varstnice


Intră acum și în grupul de

Printre obiectivele pe care democrat-liberalii pun accent în programul lor de guvernare se numara cresterea nivelului de trai si crearea unui echilibru între toate categoriile sociale. Potrivit lui Ioan Balan, candidatul PD-L pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava 2, democrat-liberalii vor introduce pensia sociala minim garantata.

Secretarul general-adjunct al PD-L Suceava, a subliniat ca începând din 2009, nici o pensie nu va fi mai mica de 350 lei noi, nici macar pensiile agricultorilor.  Pensia medie va ajunge la 405 euro în 2012, fata de 165 euro în 2008. „Vom actualiza semestrial valoarea punctului de pensie si vom elimina inechitatile existente în cazul persoanelor încadrate în fostele grupe de munca I si II, precum si pentru conditii speciale deosebite de munca. PD-L va diversifica sistemul de pensii, prin introducerea pensiilor în regim ocupational, pe structuri profesionale”, a declarat candidatul democrat-liberal.

Balan a aratat totodata ca PD-L va încuraja, prin politici specifice, mentinerea pe piata muncii a persoanelor care au împlinit vârsta de pensionare, dar care sunt apte de munca si dornice sa lucreze în continuare. El a subliniat ca va fi stimulata angajarea persoanelor vârstnice care nu au împlinit înca vârsta de pensionare, astfel ca acestea sa nu piarda din vechimea în munca necesara pentru a beneficia de pensii complete. ”Vom asigura dezvoltarea sistemului de consiliere juridica gratuita, precum si a serviciilor de îngrijire a persoanelor vârstnice, astfel încât acestea sa nu mai fie victime ale neglijentei si abuzurilor. PD-L va propune crearea sistemului asigurarilor de dependenta pentru persoanele vârstnice”, a mentionat Balan.

 Pe de alta parte, secretarul general-adjunct al PD-L Suceava a informat ca PD-L va înfiinta Oficiul pentru Protectia Drepturilor Pacientilor, care va apara bolnavii de abuzurile si greselile din sistemul sanitar. „Vom asigura servicii medicale de calitate, oferite de personal medical bine pregatit, în spitale amenajate si dotate cu tehnica moderna. Pacientii vor fi tratati în conditii decente si nu vor mai fi plimbati prin spitale. PD-L va încuraja înfiintarea de cabinete pentru medicii de familie din mediul rural, astfel încât bolnavii sa nu mai fie pusi pe drumuri pentru un simplu diagnostic”, a mai declarat Ioan Balan.


Intră acum și în grupul de