Intră acum și în grupul de
Deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, a declarat, miercuri, că PSD are soluția pentru ca profesorii să-și primească salariile mărite începând cu data de 1 octombrie 2008, arătând că prima măsură a viitorului guvern PSD rezultat în urma alegerilor parlamentare va fi să anuleze OUG de prorogare a termenului de aplicare a legii de majorare cu 50% a salariilor profesorilor. Bejinariu a spus într-o conferință de presă că PD-L și PNL fac circ pe seama salariilor cadrelor didactice fără să fie identificate căile de acțiune concrete.
„Să terminăm cu circul făcut de alianța PDL-PNL, cu moțiuni de cenzură anunțate sau cu plângeri penale. După alegeri vom câștiga guvernarea și PSD va avea, ca primă inițiativă, anularea OUG adoptată de Guvern de amânare a legii salarizării cadrelor didactice și aplicarea legii cu data de 1 octombrie”, a precizat deputatul sucevean. El a arătat că PD-L, prin Emil Boc și Theodor Stolojan, vorbește de introducerea unei moțiuni de cenzură față de un Guvern care intră în campanie electorală, în loc să vină cu bilanțul guvernării Alianței DA, PDL-PNL. „Mai mare ipocrizie la acest partid nu cred că există”, a mai afirmat Eugen Bejinariu.
Intră acum și în grupul de