Organizarea secțiilor de votare în școli nu va duce la suspendarea orelor de curs

Potrivit recomandărilor Ministerului Educație adresate către unitățile de învățământ preuniversitar, în data de 28 noiembrie, directorii acestora vor trebui să pună la dispoziția primăriilor, începând cu ora 13.00, sălile de clasă unde se vor organiza secțiile de votare.

Și în acest caz, MECT precizează ca, pentru buna desfășurare a orelor în după-amiaza zilei de vineri, să existe alte săli de curs la dispoziția elevilor sau să se sisteze orele, cu obligația de a le recupera în perioada imediat următoare.

Adjunctul Inspectoratului Școlar Suceava, Vasile Monacu, a precizat că deocamdată nu au fost înregistrate solicitări în acest sens. „Dacă vor apare asemenea solicitări ele se vor rezolva imediat dar deocamdată nu avem cunoștință de organizarea de secții de votare în școli, și care ar duce la suspendarea unor cursuri. Este posibil ca în următoarele zile, totuși să apară asemenea solicitări în mediul rural, dar de regulă nu se mai fac cursuri după-amiază căci se învață într-un schimb” , a precizat Vasile Monacu.