Intră acum și în grupul de
Prefectura Suceava a atras atenția că pentru buna desfășurare a alegerilor parlamentare trebuie avute în vedere o serie de obligații legale ce revin primarilor cum ar fi faptul că la amenajarea secțiilor de votare, aceștia trebuie să aibă în vedere prevederile Hotărârii Autorității Electorale Permanente privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească localurile secțiilor de votare pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului.
Astfel, localul secției de votare se amenajează astfel încât să asigure condiții corespunzătoare pentru exercitarea dreptului de vot și respectarea caracterului oficial și solemn al procesului electoral, iar fiecare secție de votare trebuie să fie localizată corespunzător, să aibă drapele și să existe indicatoare „spre secția de votare nr. x”.
Accesul în localul secției de votare se realizează prin coridoare, holuri, culoare, vestibuluri și alte asemenea locuri de trecere, delimitate și marcate corespunzător, prin care persoanele să se poată deplasa ușor, iar fiecare secție de votare trebuie să dispună de un număr suficient de cabine de vot, două urne distincte, una pentru Camera Deputaților și una pentru Senat, etichetate corespunzător și de o singură urnă specială.
Pentru fiecare secție de votare, s-au distribuit câte un număr de 5 ștampile cu mențiunea „Votat”, câte 5 tușuri albastre și 5 tușiere, iar localurile secțiilor de votare, care funcționează în cămine culturale sunt atenționate să nu se organizeze, în zilele de 29 și 30 noiembrie a. c., nunți, botezuri, discoteci, sau alte acțiuni.
În conformitate cu Decizia BEC nr. 41/D/22.10.08, „ în ziua votării, între orele 7 – 21 se interzice comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în spațiul de protecție a localului de vot, prevăzut de art. 41, alin.(10) din Legea nr. 35/2008 cu modificările și completările ulterioare” ( până la o distanță de 500 m în jurul secției de votare).
În județul Suceava vor fi organizate 532 de secții de votare pentru alegerea celor zece deputați și patru senatori, fiind așteptate la urne 567.649 de persoane cu drept de vot.
Pentru aceste alegeri au fost tipărite 1. 246 600 buletine de vot, din care jumătate pentru alegerea senatorilor și jumătate pentru alegerea deputaților.
În județul Suceava, colegiul electoral cu cel mai mare număr de alegători este cel care include municipiul reședință de județ, cu 168.744 alegători, iar cel mai mic, este colegiul nr.1 Vatra Dornei-Câmpulung Moldovenesc- Gura Humorului, cu 121.388 alegători, care are însă și cea mai mare întindere, distanța între cele mai îndepărtate puncte ale acestui colegiu fiind de 140 de kilometri.
În ceea ce privește colegiile uninominale pentru deputați, cei mai mulți alegători sunt în colegiul nr.4 Fălticeni, 66.742, iar cei mai puțini în colegiul nr 8 Siret, 49.604.
În circumscripția electorală Suceava s-au înscris 86 de candidaturi și au depus liste complete PDL, PNL, PSD+PC, PRM și PNG-CD, iar UDMR are cu un candidat la Camera Deputaților mai puțin, Alianța Partidul Verde Ecologist, și-a înscris un candidat într-un colegiu pentru Camera Deputaților și un altul pentru Senat, fiind înregistrată și candidatura unui independent, Ionel Butnariu, în colegiul 2 pentru Camera Deputaților, din municipiul Suceava.
De remarcat este că la PRM și UDMR candidează și soțul sau soția președintelui organizației județene.
La intrarea în secțiile de votare ce vor fi organizate în județul Suceava vor fi amplasate anunțuri în care se atrage atenția că este interzisă fotografierea sau filmarea buletinelor de vot.
Intră acum și în grupul de