Dosarul lui Ion Lungu pentru Consiliul de Administrație al ACET SA a fost respins. Cinci nume vor fi transmise pentru avizarea AMEPIP


Intră acum și în grupul de

Cinci persoane au fost selectate pentru a face parte din Consiliul de Administrație al ACET SA Suceava după ce au depășit și proba de interviu și urmează să fie supuse avizării Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice(AMEPIP), a declarat, miercuri, pentru News Bucovina, vicepreședintele CJ Suceava, Stelian Simerea, care este președintele AJAC.

Între cei selectați nu apare și numele fostului primar al Sucevei, Ion Lungu, al cărui dosar a fost respins întrucât nu îndeplinea condițiile pentru a deveni membru al Consiliului de Administrație al ACET SA.

Potrivit sursei citate, în urma selecției, au fost propuși auditorul financiar Ana Violeta Rață, administratorul public al județului, Cezar Ioja, administratorul public al municipiului Suceava, Irina Vasilciu, din partea mediului de afaceri, omul de afaceri Florin Olaru, iar din partea AJAC, Dan Merchea.

Stelian Simerea a arătat că cei cinci, după avizarea de AMEPIP, urmează să obțină și votul AGA al ACET SA.

Totodată, vor fi făcute și două propuneri de membri interimari pentru Consiliul de Administrație al ACET SA pentru că acest consiliu trebuie să fie format din șapte membri, urmând ca ulterior să fie reluate procedurile pentru desemnarea a doi membri definitivi.

Ion Lungu a încercat să revină în administrație în calitatea de membru al CA al ACET SA după ce nu a reușit să fie numit city manager, prefect, sau secretar de stat, funcții pe care le-a avut în vedere în ultima perioadă după ce a pierdut după 20 de ani funcția de primar al Sucevei.


Intră acum și în grupul de