Intră acum și în grupul de
Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată, marți, la ora 13:43 prin apel la 112 cu privire la un accident rutier produs pe raza comunei Vadu Moldovei.

Echipajul din cadrul Compartimentului Rutier s-a deplasat la fața locului și a stabilit că incidentul s-a produs în jurul orei 13:40, când un bărbat care conducea un autoturism marca Dacia pe drumul Roman către Spătărești, în localitatea Vadu Moldovei, a adormit la volan.
Acesta a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un copac situat pe partea dreaptă a drumului.
În urma accidentului, șoferul a suferit leziuni și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a fost diagnosticat cu traumatism prin accident rutier și traumatism cervical toracic.
Ulterior, acesta a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Suceava pentru investigații suplimentare.
Din cauza stării sale, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar i-a fost recoltată o probă de sânge pentru determinarea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Intră acum și în grupul de