Grupa G : FC Copenhaga si Rosenborg s-au încurcat reciproc


Intră acum și în grupul de

FC Copenhaga și Rosenborg Trondheim au remizat, scor 1-1, joi seară, într-un meci contând pentru grupa G a Cupei UEFA. Punctul obținut de fiecare dintre cele două formații nu ajută pe niciuna dintre ele, ambele fiind virtual eliminate.
Dacă pentru Rosenborg totul este clar, norvegienii încheiind grupa pe ultimul loc, Copenhaga mai are șanse mici, condiția fiind să învingă în deplasarea de la Club Bruges. Golurile au fost marcate de Steffen Iversen pentru Rosenborg, în minutul 33, și Mikael Antonsson pentru Copenhaga, cu cinci minute înainte de final.
În cealaltă partidă a serii, Valencia a fost ținută în șah, pe teren propriu, de Club Bruges, scor 1-1. Antonin Alcaraz a întâlnit centrarea lui Ronald Vargas în minutul 19 și a dus oaspeții în avantaj, însă belgienii nu au reușit să țină de rezultat. Nikola Zigic a restabilit egalitatea după o oră de joc, când s-a înălțat peste doi fundași oaspeți și l-a învins pe Stijn Stijnen cu o lovitură de cap.
Valencia merge alături de St Etienne în 16-imi, formație pe care o va întâlni în ultimul meci, în timp ce Bruges mai poate spera la o clasare pe locul 2 după meciul cu Copenhaga, deși primul obiectiv este să nu piardă în fața danezilor.
 
Clasament
1        St. Etienne     7p
2        Valencia CF    5p
3        Club Bruges   3p
4        FC Copenhaga 2p
5        Rosenborg BK 2p
 


Intră acum și în grupul de