Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, implicat într-un accident rutier. Mașina în care se afla acesta s-ar fi răsturnat

Președintele Igor Dodon, implicat într-un accident rutier în apropiere de orașul Strășeni, a anunțat UNIMEDIA.

Potrivit surselor UNIMEDIA, mașina acestuia s-a răsturnat.

Informația a fost confirmată de către ofițerul de presă al IGP, Mariana Bețivu, susține sursa citată.

Starea lui Igor Dodon este satisfăcătoare. Acesta s-a ales doar cu câteva zgârieturi și vânătăi. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către șeful Serviciului Protecție și Pază de Stat, Anatolie Golea.

Potrivit acestuia, accidentul s-a petrecut între trei mașini, printre care două vehicule ale SPPS, iar în urma impactului, persoanele care au suferit răni au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Potrivit unor surse ale UNIMEDIA, în mașina prezidențială se mai afla mama lui Igor Dodon, soția președintelui și unui dintre fii șefului de stat.

Șeful SPPS nu a putut confirma decât că alături de președinte se afla fiul președintelui.

El a explicat că un camion care a intrat pe contrasens și ar fi lovit coloana prezidențială de mașini.(N.B.)