Acțiune punctuală a Poliției Suceava de depistare a șoferilor care conduc sub influența alcoolului. Din 128 de șoferi testați, pentru doi s-au deschis dosare penale, iar alți 13 au fost sancționați contravențional

Peste o sută de suceveni au fost testați cu aparatul etilotest în câteva ore în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool.

Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică Serviciul Rutier – IPJ Suceava a organizat o acțiune punctuală pentru combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 128 de conducători auto și au fost constatate două infracţiuni, ambele alcoolemii şi au fost aplicate 13 sancţiuni contravenționale, în valoare de 1.885 lei.

Totodată, a fost reţinut un permis de conducere pentru alcool şi a fost ridicat un certificat de înmatriculare.

Astfel, sâmbătă seara în jurul orei 20.40, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a oprit pentru control pe DJ 209D, din comuna Stroieşti, autoturismul condus de un bărbat de 49 de ani, din comuna Moara. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural. Totodată, pentru faptul că, nu avea asigurarea RCA valabilă, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional şi i s-au reţinut certificatul de înmatriculare și plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului.

Tot sâmbătă seara, în jurul orei 22.08, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a oprit pentru control pe DJ 178, din comuna Ilişeşti, autoturismul condus de un localnic de 52 ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.(N.B.)