IȘJ a realizat planul de școlarizare pentru anul viitor


Intră acum și în grupul de

Consiliul de Administrație al IȘJ Suceava a aprobat proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar următor, plan prin care s-a încercat o reechilibrare a numărului de clase pe zone,  având în vedere că există unele cu număr insuficient de școli, iar altele cu elevi prea puțini. Șeful IȘJ Suceava Petru Carcalete, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că în unele zone s-a alocat un număr de clase suficient pentru ca elevii de acolo să aibă acces cel puțin la învățământul de 10 clase.

„Făcând o analiză anul acesta am încercat o realocare de clase în teritoriu ca să putem cuprinde în clasa a IX-a toți copiii”, a spus Petru Carcalete, explicând că în unele școli care nu își realizează planul de școlarizare, iar altele, din contră, au nevoie de mai multe clase.

Acesta a menționat că o situație “un pic mai delicată” se înregistrează în zona Rădăuți, unde există doar 4 licee, 3 în municipiul Rădăuți și unul la Vicovu de Sus, la o populație de 150.000 de locuitori, și nu poate fi acoperită școlarizarea tuturor copiilor de clasa a IX-a. Petru Carcalete spune că la Rădăuți, fiind probleme cu spațiul de școlarizare, a propus MEdCT realizarea a două campusuri, unul chiar în municipiu, iar al doilea la Vicovu de Sus, dar cel de la Rădăuți nu a fost aprobat, doar la cel de la Vicov fiind începute lucrările.

„Când am propus campusul de la Rădăuți am făcut-o în urma unei analize. Nu s-a aprobat, în schimb s-a propus un campus într-un loc unde nu era necesar. La Vicovu de Sus e absolut necesar un campus, liceul de acolo are 1800 de elevi, iar spațiul e total necorespunzător. De la Ulma până la Vicov nu există niciun liceu, iar cele 3 licee de al Rădăuți trebuie să acopere o populație de 150.000 de oameni”, a precizat inspectorul general al IȘJ.

 


Intră acum și în grupul de