Cuvinte de laudă din partea șefului Jandarmeriei Române pentru activitatea inspectoratului sucevean


Intră acum și în grupul de

În prezența Inspectorului General al Jandarmeriei Române, general dr. Costică Silion, la sfârșitul săptămânii a fost evaluată activitatea jandarmilor suceveni pentru acest an. Acțiunea s-a desfășurat la sediul Prefecturii Suceava și în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, a subprefecților județului Suceava, președintelui Autorității Teritoriale de Ordine Publică, șefilor structurilor M.I.R.A. din județ, reprezentanților instituțiilor din Sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, cadrelor IJJ Suceava.

Inspectorul șef al I.J.J. Suceava, general de brigadă Eugen Șalar, a prezentat activitățile organizate, misiunile executate și rezultatele obținute de la începutul anului în curs, precum și aspecte privind neajunsurile și problemele cu care s-a confruntat inspectoratul.

Luări de cuvânt au avut și invitații, cere au arătat că activitățile desfășurate în comun cu lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava au fost îndeplinite cu rezultate foarte bune și au apreciat aportul jandarmilor la asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, atât în ceea ce privește misiunile permanente (măsurile de ordine publică și pază și protecție instituțională), temporare (cele prilejuite de campaniile electorale, alegerile locale și parlamentare, adunări publice), cât și cu privire la misiunile de protecție civilă (participarea la limitarea  și înlăturarea efectelor calamităților naturale).

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Suceava, căpitan Bogdan Cornaci, șeful Jandarmeriei Române a felicitat cadrele inspectoratului pentru modul în care și-au îndeplinit atribuțiile în anul 2008 și a apreciat ca fiind foarte bună activitatea din acest an a jandarmilor suceveni. „Dl. general dr. Costică Silion a subliniat faptul că, prin prisma rezultatelor obținute, I.J.J. Suceava a avut un aport deosebit la creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor județului, contribuind totodată la consolidarea imaginii Jandarmeriei Române, ca instituție sigură și credibilă, aflată permanent în slujba comunității. Domnia sa a mai arătat faptul că, pentru conducerea Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava este o unitate reprezentativă, care în ultimi ani s-a situat cu regularitate pe primele locuri în ceea ce privește rezultatul muncii” mai precizează căpitanul Cornaci.


Intră acum și în grupul de