Vali Gherasim este mulțumit de rezultatele obținute de CSM Suceava în 2008. Joi are loc și premierea celor mai buni sportivi de la CSM


Intră acum și în grupul de

Dintre sportivii premiați de DJS Suceava, nu mai puțin de 11 sunt legitimați la Clubul Sportiv Municipal Suceava. Vali Gherasim, director al CSM Suceava a declarat ca anul 2008  a fost unul bun pentru clubul pe care îl conduce mai ales că CSM a ajuns în primele 20 de cluburi departamente din țară. “Tradiția s-a păstrat și CSM Suceava a fost din nou fruntaș în topul celor mai buni sportivi ai județului. Se vede un progres al tuturor sportivilor.

Sunt bucuros pentru rezultatele pe care le-a obținut CSM Suceava și sperăm ca și în continuare să fie din ce în ce mai bune. Reamintesc faptul că CSM Suceava ocupă locul 18 pe țară din 48 de cluburi ale Agenției Naționale pentru Sport. De foarte mulți ani nu am mai ocupat un loc în primele 20 de cluburi.

Joi de la ora 12, îi vom premia și noi pe cei mai buni 10 sportivi de la CSM Suceava. Probabil vor fi și unele schimbări față de clasamentul întocmit de DSJ Suceva deoarece noi avem mai multe secții. Sincer, și nouă ne-a fost greu să facem clasamentul dar până la urmă toată lumea s-a declarat mulțumită. Este al doilea an consecutiv în care luptele ocupă locul I în clasamentul celor mai buni sportivi de la LPS Suceava da nu putem spune că doar cei de la lupte sunt cei mai buni sportivi. Toți cei care au fost premiați sunt de perspectivă” a declarat Valerică Gherasim.
 


Intră acum și în grupul de