Rezultatele la teza cu subiect unic la limba română, contestate de 67 de elevi


Intră acum și în grupul de

În urma evaluării tezelor cu subiect unic la limba și literatura română, au depus contestații și după recorectare 31 de elevi din clasa a VII-a și 36 dintr-a VIII-a din județ. Lucrările acestora vor fi recorectate de o comisie specială de contestații, rămânând definitivă nota pusă de aceasta. Adjunct IȘJ Suceava, Vasile Monacu, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă că la română, 162 de lucrări au fost corectate a doua oară, întrucât au fost diferențe de cel puțin un punct între nota pusă de profesorul de la clasă și cel din centrul de evaluare, iar regulamentul precizează că în astfel de situații se mai face o corectură, iar nota pusă la această din urmă evaluare rămâne definitivă.

Precizăm că la fiecare teză cu subiect unic corectura este făcută prima oară de profesorul de specialitate care a predat la clasă și de un profesor evaluator din centrul de evaluare, extern unității de învățământ de la care provine teza.
Cei 67 de elevi au fost nemulțumiți și de nota pusă la contestație, de aceea lucrările vor fi recorectate încă o dată.Vasile Monacu a precizat că IȘJ va analiza unde și de ce au fost diferențe de notare.

Datele IȘJ arată că la prima teză cu subiect unic, la română, la clasa a VII-a au fost 1312 note sub cinci, 7075 fiind note peste 5. Astfel, au fost 1119 de 5, 1352 de 6, 1467 note de 7, 1492 note de 8, 1272 note de 9 și 373 de 10. La note sub 5, ponderea o ocupă  elevii din rural, fiind 988 elevi cu aceste note, față de 324 din urban, dar ei își iau revanșa la notele mai mari, fiind mai mulți elevi din rural decât din urban care au obținut astfel de note cu excepția notei de 10, obținută de 272 elevi din urban și 101 din rural.

La clasa a VIII-a, tot la română, sunt 1027 note sub 5, 1320 note de 5, 1448 de 6, 1533 de 8, 1127 de 9 și 278 de 10, fiind în total 7167 note peste 5. Tezele cu subiect unic pe acest semestru s-au încheiat, rezultatele la matematică și istorie, nefiind încă anunțate de IȘJ.

 


Intră acum și în grupul de