Ședința solemnă la Centenarul Unirii Bucovinei cu România a început în sunetele clopotelor Putnei și Voronețului. Gheorghe Flutur: De aici de la Suceava, să dăm un semnal de unitate în toată țara. Bucovina a fost model și poate fi model

Ședința solemnă a Consiliului Județean Suceava prilejuită de Centenarul Unirii a început imediat după ce, la ora 12:00, clopotele Punei și ale Voronețului au anunțat împlinirea a 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, vizibil emoționat, a dat citire Declarației de Unire care a fost adoptată în urmă cu 100 de ani de Congresul General al Bucovinei.

„E o pagină de istorie pentru noi toți.(…) Întâmpinăm centenarul cu emoție, cu evlavie, cu smerenie și cu realizări.Din cei 100 de ani ai Centenarului Bucovina întreagă a fost doar 21 de ani. Este o realitate dureroasă a istoriei”, a spus Flutur.

El a mulțumit tuturor celor care au lăsat o amprentă frumoasă asupra Bucovinei, fie că e vorba de instituții, de primari, a Consiliului Județean, a foștilor președinți ai CJ Suceava, Gavril Mîrxa ai parlamentarilor

„Trebuie să ne dăm mâna și poate, de aici de la Suceava, să dăm un semnal de unitate în toată țara. Bucovina a fost model și poate fi model”, a spus Flutur.

Președintele Flutur a spus că centenarul este întâmpinat în județul Suceava cu realizări, cu investiții curajoase, anunțând investiția de la ambulatoriul SJU Suceava, extinderea terminalului aeroportului, laboratorul de restaurare, dar și obținerea avizului integrat de mediu pentru depozitul ecologic Moara.(T.B.)

 

Sedinta Solemna Consiliul Judetean Suceava

Gepostet von NewsBucovina.ro am Mittwoch, 28. November 2018