Centenarul Marii Uniri (1918-2018) Omagiu din partea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

Împlinirea a 100 de ani de la unirea provinciilor istorice cu Regatul României ne oferă prilejul de a onora memoria generației care, în pofida tuturor vicisitudinilor, a reușit să adune pe toți românii sub același drapel.

Efortul a aparținut întregii națiuni, dar jertfa de sânge a venit, mai ales, din partea tinerilor: elevi, studenți, muncitori sau țărani, care au crezut că pacea care va urma războiului va face ca proiectele naționale să devină realitate.

Atunci când, la Chișinău, Cernăuți sau Alba-Iulia, s-au rostit îndemnuri pentru Unire, cele mai convingătoare argumente au venit din partea intelectualilor, mulți dintre ei studenți sau cadre didactice universitare din Bucovina, Basarabia ori Transilvania: Sextil Pușcariu, Constantin Isopescu-Grecul, Ion Nistor, Constantin Stere, Ion Inculeț, Gheorghe Bogdan Duică, Iuliu Hațieganu și alții. Indiferent din ce zonă venea mesajul, îndemnul era același: unirea tuturor românilor și eliberarea de sub administrațiile străine, construirea unui stat liber, democratic și prosper.

Prosperitatea unei națiuni se întemeiază pe cunoaștere, avans tehnic și tehnologic, competitivitate și deschidere. Toate acestea nu pot fi atinse fără un sistem de educație robust, care să ofere șanse tuturor. Astăzi, la 100 de ani de la Marea Unire, constatăm că, și în prezent, tinerii și, în special, universitățile au datoria să definească reperele unui parcurs național statuat pe principiile demnității, onestității și performanței.

Comunitatea academică suceveană contribuie, alături de alte universități din țară, la dezvoltarea societății românești, prin formarea unor specialiști capabili sa modeleze un viitor mai bun, dar mai ales „Oameni” și, totodată, cetățeni și patrioți. O dovadă a seriozității cadrelor didactice sucevene în ceea ce privește demersul didactic și perseverența în cercetarea științifică este plasarea pe locul 10 între universitățile românești intrate în topul QS World University Rankings 2019 și pe locul 142 din cele mai bune 300 universități din 24 de state cuprinse în regiunea emergentă a Europei și Asiei Centrale.

Alma Mater Sucevensis, reunind studenți din toate teritoriile care, în anul 1918, s-au regăsit între hotarele unui singur stat, realizează – chiar dacă la o scară mult mai mică – prin cei aproape o mie de studenți originari din Republica Moldova și Ucraina, unirea tuturor românilor.

La împlinirea unui secol de la realizarea unității naționale, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava aduce omagiul întregii comunități academice generației care a reușit să transpună în faptă visul românilor și se pleacă în fața memoriei celor care și-au jertfit viața pentru acest ideal.

În numele studenților, profesorilor și personalului administrativ al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava urăm tuturor românilor La Mulți Ani! La Mulți Ani, România! (N.B.)