Poliția Județeană Suceava: În perioada minivacanţei de 1 decembrie toate autospecialele din dotare, inclusiv cu cele echipate cu aparatură radar vor fi prezente pe drumurile din județ pentru siguranţa traficului rutier


Intră acum și în grupul de

În perioada 30 noiembrie – 02 decembrie 2018, majoritatea cetăţenilor vor beneficia de zile libere pentru a putea sărbători Ziua Naţională a României și Centenarul Marii Uniri, dar şi pentru a se distra şi petrece momente fericite cu familiile sau prietenii, iar mulţi dintre cetăţeni vor alege să petreacă zilele libere în staţiunile turistice montane, astfel încât ne pregătim pentru un aflux sporit de persoane în această perioadă pe raza judeţului, anunță Poliția Județeană Suceava.

Astfel, poliţiştii vor fi la datorie în permanenţă şi vor veghea la liniştea şi siguranţa publică, dar şi la siguranţa traficului rutier.

Zilnic, în această perioadă, 211 poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, arme, explozivi, substanţe periculoase vor acţiona cu peste 90 de autospeciale la nivelul întregului judeţ pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, dar şi pentru a asigura o intervenţie promptă la orice eveniment.

De asemenea, în fiecare zi, 44 de poliţişti rutieri cu toate autospecialele din dotare, inclusiv cu cele echipate cu aparatură radar vor fi prezenţi pe drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru siguranţa traficului rutier.

„Pe această cale, atragem atenţia încă o dată tuturor şoferilor care se vor deplasa pe raza judeţului în perioada următoare, inclusiv turiştilor, să îşi echipeze autovehiculele corespunzător, cu anvelope de iarnă şi să respecte cu stricteţe legislaţia rutieră. În cazul unor căderi masive de zăpadă, rugăm participanţii la trafic să respecte cu stricteţe semnalele poliţistului rutier, echipajele de poliţie acordând sprijin utilajelor de deszăpezire şi facilitând intervenţia acestora  pentru a avea o intervenţie cât mai eficientă”, precizează Poliția Județeană Suceava.

Peste  130 de polițiști de ordine publică vor patrula zilnic în municipii, oraşe, dar şi în mediul rural sucevean şi toate grupele Serviciului de Acţiuni Speciale vor fi în dispozitiv gata să acţioneze ferm la nevoie.

Poliţiştii monitorizează, în special, traseele de deplasare către zonele turistice ale judeţului și zonele de agrement, precum şi sectoarele de drumuri naţionale şi europene.

Aparatul radar laser TrueCam va fi utilizat şi în această perioadă pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză.

 

Polițiștii de la transporturi sunt prezenți pe trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranță pentru cei care aleg să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceștia asigură patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată.

 

Poliţiştii sunt prezenţi la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea liniştii publice şi pentru a-i descuraja și sancționa pe cei care încalcă regulile de conduită socială, se arată în comunicat.

 

 

Pentru o vacanță liniștită și în siguranță Poliția Română recomandă:

 

– aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

– nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!

– în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!

 

Conducătorilor de autovehicule polițiștii le recomandă următoarele:

 

– înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului şi, în special, a pneurilor, a gradului de îmbătrânire şi uzură al acestora şi al racordurilor, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.

– nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

– nu consumaţi alcool şi vă urcaţi la volan!

– adaptaţi în permanenţă viteza la condiţiile de drum! (N.B.)

 


Intră acum și în grupul de