Primăria alocă 50.000 de lei pentru cea de-a X-a ediție a Suceava Blues Festival care va avea loc la începutul lunii iunie pe esplanada centrală a orașului


Intră acum și în grupul de

Consilierii locali suceveni au aprobat în ședința ordinară de joi, 18 aprilie a.c., un proiect de hotărâre cu privire la asocierea între Municipiul Suceava și Asociația „Pentru Suceava” în vederea finanțării și realizării în comun a proiectului „Suceava Blues Festival” care va avea loc la începutul lunii iunie pe esplanada centrală a orașului.

În cadrul ședinței de Consiliu Local, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a propus alocarea sumei de 50.000 de lei pentru acest festival, față de 30.000 de lei cât prevedea proiectul inițial, la solicitarea consilierului ALDE Ovidiu Milici care a arătat că manifestarea a crescut de la an la an.

Suceava Blues Festival se va desfășura în perioada 6 – 8 iunie a.c., organizatorii precizând că au în vedere invitarea unor trupe și artiști consacrați din țară și străinătate, dar și trupe și artiști în devenire, atât de la nivel local, cât și din țară.

Potrivit organizatorilor, acest festival s-a transformat într-o manifestare a orașului, devenind în mod spectaculos un element din identitatea culturală a Sucevei  și un eveniment cu însemnătate națională.

În cele trei zile de festival, publicul spectator va putea asista la concerte susținute de trupe consacrate, recitaluri solo de voce și instrumente de percuție  și chitară, iar înainte de concerte, publicul spectator se va putea bucura de ședințe de jam-session care constau în improvizarea unor piese muzicale de muzicieni care nu obișnuiesc să interpreteze în formula respectivă și care, într-un context relativ familiar, construiesc linii melodice noi bazându-se doar pe inspirația de moment.

Importanța și prestigiul festivalului au crescut în special datorită artiștilor care au urcat pe scenă, artiști din Statele Unite, Anglia, Irlanda, Germania, Serbia, Austria, Ungaria, trupe românești extrem de tinere, dar și nume consacrate ale scenei autohtone, care au ridicat mult calitatea artistică a acestui festival, devenind un brand recunoscut pe plan internațional, mai arată organizatorii.

Potrivit programului, festivalul va debuta cu o ședință jam-session susținută de BluemanS din România, care apoi va prezenta un concert de o oră și jumătate.

Seara va continua cu un concert al Robben Ford Band din Statele Unite.

Prima seară a festivalului va fi închisă cu un concert al Eric Gales Band din SUA.

A doua zi de festival va începe cu o ședință jam-session și apoi cu un concert al trupei Rareș Totu Midnight Sun din România, urmat de un concert susținut de Vlad Prisacariu& Guests, iar în închiderea serii, va evolua formația Berti Barbera și Nicu Patoi.

A treia zi de festival va avea o ședință jam-session și concert John Montana Band din Anglia și va continua cu un concert Joe Rusti Trio & Leslie Simth din Norvegia și SUA.

Festivalul se va închide cu un concert susținut de Vali Răcilă și Raul Kusak (Handmade Blues).

Programul festivalului nu va depăși în nicio seară ora 22:00 ținând cont că se desfășoară în centrul municipiului.


Intră acum și în grupul de