Un mopedist beat s-a autoaccidentat grav

Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice un tânăr ce conducea un moped, a căzut în drum autoaccidentându-se grav. Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă, la ora 03.40, pe DJ 208A în afara comunei Bosanci, U. Florin, în vârstă de 22 ani, localnic, fără permis de conducere, în timp ce conducea un moped, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul mopedului la virajul spre stânga pe un drum sătesc, căzând pe carosabil.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului, care fiind transportat la spital i s-a stabilit diagnosticul „fractură femur drept”, necesitând pentru vindecare circa 40-45 zile de îngrijiri medicale, rămânând internat.

Conducătorul mopedului nu purta casca de protecţie, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.