Pagube de 1 miliard de lei vechi, într-un incendiu la o gospodărie din Marginea

La un miliard de lei vechi şi-a estimat un mărginean pagubele provocate de un incendiu izbucnit marţi, după prânz. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Vasile B., din comuna Marginea. Incendiul a fost anunţat prin serviciul 112, la ora 14:18, iar când pompierii au ajuns la faţa locului ardeau acoperişul casei de locuit, construit pe astereală din lemn şi acoperit cu şindrilă şi anexele, existând posibilitatea de propagare la întreaga locuinţă şi două gospodării din apropiere.

Flăcările au fost stinse la ora 16.10. Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de circa 72 mp şi acoperişul bucătăriei de vară pe o suprafaţă de circa 70 mp şi s-au degradat pereţii casei de locuit, mobilier şi aparatură electrocasnică. Pagubele au fost estimate de proprietar la 100.000 lei.

Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit provocat de un conductor electric neizolat corespunzător.

Pompierii au salvat casa şi cele două locuinţe învecinate, în valoare de aproximativ 450.000 lei.