Ion Lungu spune că Primăria Suceava a renunța să primească bani din fondul la dispoziția CJ Suceava în semn de solidaritate cu comunele mici din județ. Pentru Suceava 100.000 de lei nu înseamnă mult, dar pentru o comună e dublarea veniturilor proprii




Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, în conferință de presă că a renunțat să solicite bani din fondul la dispoziția Consiliului Județean Suceava arătând că a făcut acest gest în semn de solidaritate cu primăriile unor comune mici,  fără venituri mari, din județ.

„Nu de dau nici pe noi banii afară din casă”, a spus Lungu, dar a recunoscut că prin majorarea cotei din impozitul pe venit la 63 la sută, municipiul Suceava primește sume de bani în plus față de anul trecut, și că atât prin cote cât și indirect suma în plus față de anul trecut se ridică la 30 de milioane de lei.

„Nu ne ajung banii nici nouă, dar vorbim de solidaritate cu primarii din județul Suceava, din comune în special. 100.000 de lei la Primăria Suceava e o sumă mică, deși orice leu e important, dar dacă mergi la o comună cu 100.000 de lei, îi dublezi veniturile proprii”, a spus Lungu.

El a arătat că în aceste condiții a  fost de acord, ca solidaritate cu primarii din toate partidele politice și că a transmis președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, că renunță la a solicita fonduri.

„Nu ne supărăm că nu ni s-au dat două-trei sau cinci sute de mii de lei. Din spirit de solidaritate cu comunele mai mici, sărace, din județ, am renunțat la acești bani și nu avem niciun fel de supărare pe această temă”, a spus Ion Lungu.

Consiliul Județean Suceava a distribuit, marți, suma de 27,3 milioane de lei din fondul aflat la dispoziție pentru localitățile din județ.

Sumele primite de localități au fost cuprinse între 50.000 de lei și 500.000 de lei, singura localitate care nu a primit niciun leu fiind municipiul Suceava.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că municipiul Suceava primește o sumă de bani în plus față de anul trecut prin cota de impozit de venit la fel de mare cât e tot fondul la dispoziția CJ Suceava pentru toate celelalte localități din județ și a apreciat faptul că municipiul Suceava se poate descurca fără sprijin de la CJ Suceava.

loading...