Militarii din București au distribuit pachete cu ajutoare pentru locuitori vulnerabili din municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Militari din București au distribuit, duminică, pachete pentru persoanele care au nevoie de sprijin în această perioadă dificilă.

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, care s-a implicat în această acțiune a mulțumit Forţelor Terestre Române pentru implicare și pentru că sunt alături de suceveni.

„Solidaritatea nu este un sentiment, ci o probă de caracter, iar tot mai mulți suceveni își dovedesc zilnic această calitate”, a transmis viceprimarul Lucian Harșovschi.

La rândul său, primarul Ion Lungu a precizat că au fost distribuite 380 de pachete cu produse alimentare și de igienă personală pentru persoane nevoiașa din Blocul 43A de pe str.Mărășești,  Căminul nr.2 de la Grupul Școlar Petru Mușat și blocul de locuințe sociale de pe Aleea Dumbrăvii.

„Mulțumim Ministerului Apărării Naționale pentru gestul de solidaritate făcut pentru cetățenii Municipiului Suceava aflați în carantină”, a spus primarul.

El a arătat că în ședința de îndată a Consiliului Local, din data de 3.04.2020, a fost rectificat în plus la capitolul „Cheltuieli pentru hrană”, suma de 200.000 lei, pentru a avea posibilitatea să dăm cât mai multe pachete alimentare și ajutoare financiare de urgență.

„Primăria va ajuta în perioada următoare persoanele care sunt vulnerabile din punct de vedere economic”, a transmis Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de