Ștefan Mandachi îi „desenează” premierului Ludovic Orban cum funcționează și ce implicații are industria restaurantelor după ce a constatat slaba pregătire a premierului care „aberează” că restaurantele nu ar contribui suficient de mult la PIB

Antreprenorul sucevean Ștefan Mandachi se vede nevoit să explice cum funcționează industria restaurantelor și care sunt implicațiile acestei industrii atât pe verticală cât și pe orizontală după ce și-a dat seama cât de slab pregătit este premierul Ludovic Orban care susține că restaurantele nu contribuie suficient de mult la PIB.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, antreprenorul sucevean prezintă, pe puncte, implicațiile industriei restaurantelor, dar și costurile uriașe necesare pentru ca aceasta să funcționeze în actuala situație de criză sanitară după ce se va permite redeschiderea acestora

Vă prezentă integral textul scris de Ștefan Mandachi:

„Da, e o insultă la adresa muncii mele următoarea trăznaie ”restaurantele nu contribuie suficient de mult la PIB”. Dețin cea mai mare rețea de restaurante cu specific grecesc din România și poate chiar din Europa (56 restaurante). Am construit de la zero fiecare restaurant, n-am moștenit afacerea (în primul restaurant aveam utilaje second-hand). Mi-am dedicat ultimii nouă ani din viață strict acestui domeniu. Cuvântul ”restaurant” face parte din ființa mea.

Îmi dau seama cât de slab pregătiți sunt cei care aberează despre această industrie, în care este cumplit de greu să reziști. Iată câteva calcule conform scenariului actual:

1. Nu poți să extragi un restaurant (ca segment al unei industrii) și să-l cuantifici independent. Nu se poate! Pentru că în fapt există o înlănțuire dintre mai multe industrii, care sunt interconectate cu cea a restaurantelor. De exemplu, eu lucrez cu fabrici și parteneri care produc exclusiv pentru restaurantele mele și oferă servicii cu toată armata lor de oameni, doar pentru noi. Pe cale de consecință, toți angajații din fabrici sunt dependenți de funcționalitatea și profitabilitatea prăvăliei mele. De pildă: producția de carne, creșterea animalelor, ferme, lactate, supraveghere video, mentenanță, pază etc.

2. Pentru a dota un restaurant te intersectezi cu domenii variate, pe care ”specialiștii” le-au scăpat din vedere. De exemplu, producătorii de becuri, de semnalistică publicitară, de ceramică, de mobilier, fotolii și scaune, tencuieli, wc-uri, de baterii de baie, de parfum de interior, de aer condiționat, de filtre, de preșuri, de termopane, tapet, fier, plastice, cupru, uscătoare de mâini, producători hârtie, ambalaje, cutii, cartoane, sacoșe etc etc etc. Toți aceștia au contracte cu multe zerouri cu noi.

3. Industria software e conectată cu restaurantele. Lucrăm prin aplicații. Totul este digitalizat. Totul este fiscalizat. La noi scrie mare: ”dacă nu primești bon fiscal, primești pe loc 100 euro”. Pe masa din fotografie sunt mai multe ”industrii” care depind de noi în multe cazuri: case de marcat, POS-uri, monitoare, sisteme de ghidare a clientului, tablete. Producători de cuțite, săbii, utilaje, agregate, frigidere, congelatoare, camere frig, cărucioare (pe care nu le-am putut cocoța pe masă). Producători de automobile, scutere, geci, tricouri, șepci. Producători de textile, costume, echipamente termoizolante, cutii de livrare. ȘI, DA, TOTUL ESTE FISCALIZAT!

4. Ca să supravegheze restaurantele, o mică armată de 10 oameni sunt angajați la o firmă terță, cu care avem contract. O altă firmă de mentenanță verifică serverele. O altă firmă de pază, păzește. O casă de avocatură, ne apără. O altă companie de audit, veghează. O altă firmă de arhitectură, proiectează. Designerii desenează. Firma de creație muzicală, compune cântece pentru reclamele radio. Cei de la case de marcat, oferă mentenanță și vând role de hârtie. O altă societate comercială înregistrează spoturi ambientale, ca să nu audă clienții din sala de mese cum trudesc angajații de la cuptoare. Un copyrighter face texte. (dar nu texte cum primim noi zilele astea, ci texte pentru binele afacerii). O echipă face reclame video. Un alt întreprinzător face poze de produs. Alți studenți angajați part-time împart flyere. Tipografia le printează. Contabilii înregistrează acte. Contabilii nu stau pe marginea drumului, ci au nevoie de birouri. Unde plătim chirie. Altui întreprinzător, care fiscalizează. Actele sunt pe hârtie. Hârtia se cumpără. Cu factură. Și așa mai departe…

5. Ca idee, dacă interesează pe cineva: în Germania s-au redeschis mallurile. Vânzările sunt cu 70% mai mici decât înainte de criză. Noi avem 1000 angajați, dintre care vreo 800 sunt pe baricade, în restaurant. La un calcul simplu, am cumpărat o mască cu 2.20 fără tva. Acum am obținut cu chiu cu ai prețul de 1,8 lei fără tva. Ca sa redeschidem cele 55 restaurante Spartan trebuie sa le amenajam cu separatoare de plexic pentru respectarea normelor de distantare sociala, tunel dezinfectie, lampi UV, termometre digitale si toate acestea insumate reprezinta o investitie de minim 120.000 Euro in conditiile in care am incasat ZERO lei-ZERO BANI în ultimele două luni.

Toți furnizorii insinuează că și ei au adoptat măsuri de protecție, la fel ca noi, prin urmare, vor scumpi toate prețurile. Dar noi ne permitem să mărim vreun preț? Noi interferăm cu clientul final. Putem noi să-i spunem clientului că s-a scumpit totul și trebuie să achite mai mult? NU! Pentru că-l pierdem. Așa că tacem și înghițim!

Apoi intervin cheltuilelile curente cu materialele de protectie: mănuși latex, măști chirurgicale (câte una la patru ore), dezinfectant la dispozitia clienților, dezinfectarea locațiilor prin nebulizare cel puțin odată pe lună, costuri ce estimez că vor depasi 90.000 Euro/ lună în următoarea perioadă. Doar măștile chirurgicale pentru cei 800 de angajati din restaurante și 200 angajati TESA se ridica la 27.000 Euro în fiecare lună în condițiile în care vom cumpăra la cele mai mici prețuri de pe piață 1.8 ron fără TVA. Dacă ne permit deschiderea locațiilor din 15 Iunie până la finalul anului vom cheltui suplimentar ca măsuri de protecție/prevenție cu virusul Chinezesc peste 700.000 Euro.

Ce-i de făcut? Sunt multe de făcut! Eu știu ce-ar trebui de făcut, dar îi las pe ceilalți confrați să propună măsurile. Poate acum, în al 25-lea ceas, s-or deranja șî ei nițel.”

loading...