Intră acum și în grupul de
Echipa națională masculină de tineret a României (generația 2006-2007), antrenată de suceveanul Bogdan Șoldănescu, a disputat primele sale meciuri de verificare sub noua conducere tehnică, în sala „Apollo” din București, împotriva selecționatei Austriei.

În primul meci, tricolorii au cedat la limită, scor 28-29, însă în al doilea joc au obținut o victorie clară, cu 34-29.Clubul Sportiv Universitar din Suceava a fost bine reprezentat în lot, prin jucătorii Codrin Dascălu, Emanuel Șerban, Teodor Ilucă, Eduard Rusu și Răzvan Rîpă, care au contribuit la performanța echipei.
Antrenorul Bogdan Șoldănescu s-a declarat mulțumit de debut: „Este un start bun și de-acum sper să mergem doar în sus. Vreau ca toți jucătorii să fie responsabili pentru munca pe care o depun la cluburile lor și individual. Vor primi program individual de pregătire și sper să se țină de el pentru a fi în cea mai bună formă acolo unde contează, adică la Campionatul European. Chiar dacă a fost un timp relativ scurt alături de ei, cred că am format un grup, o familie și îi așteptăm cu drag să ne reîntâlnim.”
Echipa națională de tineret se pregătește intens pentru Campionatul European din 2026, care va fi găzduit de România, la Cluj-Napoca și Turda, în perioada 8-19 iulie.
Următoarea acțiune a tricolorilor este programată în ianuarie, în Polonia, unde vor continua pregătirea pentru turneul continental.
Sursa foto: HandbalMania.ro
Intră acum și în grupul de





