32 de proiecte pentru constructia de baze sportive, in derulare in judet

Un număr de 32 de proiecte care prevăd construcţia de baze sportive sunt în prezent în derulare în judeţul Suceava. Potrivit vicepreşedintelui CJ Suceava, Daniel Cadariu, pentru 18 proiecte au fost încheiate contracte de execuţie în valoare totală de 11,7 milioane de lei, urmând ca fiecărui proiect în parte să i se aloce în acest an câte 200.000 de lei, în timp ce pentru alte 14 proiecte eligibile se vor aloca fonduri de câte 4000 de lei pentru proiectare.

Cadariu a arătat că autorităţile judeţene sucevene susţin construcţia de baze sportive în localităţile din judeţ pentru ca toţi mai mulţi tineri să poată desfăşura activităţi sportive şi a contrabalansa decizia de eliminare a orelor de sport din programa şcolară. „Sperăm să fie deschisă o nouă sesiune de depunere a proiectelor astfel încât tot mai mulţi tineri din judeţul Suceava să poată desfăşura activităţi sportive, în condiţiile în care prin decizia nefericită a ministrului Educaţiei au fost eliminate orele de sport din programa şcolară”, a conchis vicepreşedintele CJ Suceava.