Tricouri contrafacute depistate de frontieristi

Poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere al I.J.P.F. Suceava au efectuat marţi, în piaţa oraşului Siret, o acţiune pe linia combaterii faptelor de încălcare a legislaţiei pe linia Dreptului de Proprietate Intelectuală. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJPF Suceava comisar Ilie Poroch -Seriţan, a fost depistat L. Cezar, în vârstă de 40 de ani, care oferea spre vânzare 13 tricouri purtând sigla mărcii „Puma”, susceptibile a fi contrafăcute.

În urma celor constatate, persoanei în cauză i s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Bunurile în valoare de 1300 lei, au fost ridicate în vederea expertizării, iar actele premergătoare au fost înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în vederea dispunerii măsurilor legale.