Reprezentanți ai MTS au discutat cu Gheorghe Flutur despre pașii necesari pentru înființarea Centrului de tineret și tabără școlară de la Frasin și pentru transformarea Hergheliei Lucina în atracție turistică

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit, vineri, la Frasin, în Tabăra Bucșoaia, cu secretarul de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, Andra Costache, subsecretarul de stat de la același minister, Radu Lebădă și cu primarul orașului Frasin, Marinel Balan, pentru a se discuta la fața locului referitor la pașii care trebuie urmați pentru noua investiție de aici.

La Bucșoaia urmează a fi construită o tabără, un centru de tineret standarde europene, pe o suprafață de 13,8 ha.

În prima fază Ministerului Tineretului și Sportului va iniția un proiect de hotărâre de Guvern prin care acest obiectiv sa treacă în domeniul public al statului și administrarea MTS.

Urmează ca Ministerul Tineretului și Sportului să depună la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației un proiect de finanțare a unui Centru de tineret și tabără școlară, cu respectarea criteriilor și a condițiilor UE, pentru dotare și asigurare servicii de cazare, recreere și sport. Sunt avute în vedere mai multe variante de finanțare cu fonduri europene, atât în actualul cadru financiar multianual, pentru că mai sunt fonduri, cât și în cel care va urma, 2021-2027.

„În ceea ce ne privește, și noi și Primăria Frasin am pregătit tot ce este nevoie pentru a demara această procedură și suntem pregătiți să asigurăm și pe mai departe tot sprijinul. Centrul este gândit să funcționeze la capacitate maximă, 500 locuri, pe durata întregului an calendaristic, atât prin asigurarea serviciilor specifice taberelor – cu pondere importantă în perioada vacanțelor școlare, dar și prin asigurarea cadrului de pregătire și pentru practicarea mai multor sporturi – activități desfășurate pe perioada întregului an”, a spus Gheorghe Flutur.

El a menționat că în acest centru copiii vor putea fi antrenați și în diverse activități recreative specifice zonei Bucovinei cum ar fi prelucrarea lemnului, încondeierea ouălor, gastronomie, precum și drumeții, echitație, plutărit, recoltare fructe de pădure.

„Interesant faptul că,  la un moment dat,  în aceeași perioadă,  multe familii se pot regăsi cu toții în Bucovina, copiii în această tabără, iar părinții la pensiunile din zonă. Se are în vedere includerea acestei tabere în viitoarea stațiune turistică ,,Bucovina”, unde gândim ca element de infrastructură un tren pe ruta Suceava – Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra-Dornei care să oprească și în Bucșoaia, pentru cei din tabără”, a explicat președintele CJ Suceava.

El a arătat că își dorește foarte mult să existe în inima județului Suceava această tabără modernă, acest centru de tineret, care poate să devină și un important punct de atracție turistică național, alături de celelalte destinații din Bucovina.

Tot astăzi, împreună cu cei de la MTS, Flutur a  mers la stadionul din Frasin arătând că se dorește identificarea de resurse pentru reabilitarea acestor baze sportive prin fonduri europene, având în vedere posibilitățile financiare reduse pe care localitățile ar putea să le aloce acestor investiții.

De la Frasin, delegația de la MTS a plecat la Lucina, unde se dorește inițierea unui proiect prin care herghelia de aici să se transforme într-o atracție turistică. „Este unul dintre proiectele de încurajare a turismului montan în Bucovina”, a conchis Flutur

loading...