Incidența cumulată a cazurilor de Covid-19 din județul Suceava a crescut la 0.80 la mia de locuitori, iar Prefectura Suceava cere respectarea strictă a normelor sanitare. În județ sunt 614 de cazuri Covid-19 în evoluție în 87 de localități


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat că miercuri, în județul Suceava sunt 614 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție, față de 586 cazuri câte erau cu o zi în urmă.

Sursa citată precizează că potrivit distribuției cazurilor Covid-19 pe localități, din cele 114 localități sucevene 27 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 28 au câte un caz în evoluție, 31 au sub cinci cazuri în evoluție, 17 au sub zece cazuri în evoluție iar 11 au peste zece cazuri în evoluție.

De asemenea, la nivelul judetului Suceava, incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 0.80 la mia de locuitori.

În același timp, în carantină se află 448 suceveni, iar în izolare 272. Totodată, numărul total de persoane testate până în prezent este de 57.651 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 443 persoane, iar potrivit GCS, în 68 de cazuri s-a confirmat infecția cu noul coronavirus.

În aceste condiții, Prefectura Suceava vine cu un nou apel la suceveni:

            „RESPECTAȚI regulile de distanțare socială în cadrul întâlnirilor familiale și LIMITAȚI, la maximum, orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă!

            EVITAȚI zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct/interacțiune cu un număr mare de persoane de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere, locuri de joacă!

            RESPECTAȚI cu strictețe regulile de igienă personală, recomandate de autorități pentru a vă proteja pe dumneavoastră și pe cei apropiați!

            PURTAȚI MASCA de protecție, astfel încât nasul și gura să fie acoperite pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât și pe cei apropiați!”


Intră acum și în grupul de