“Sa petreceti sfintele sarbatori ale Nasterii si Botezului Domnului cu bucuria implinirii”

Pastorala la Sarbatoarea Nasterii Domnului 2009

Moto: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă”. (I Tim. 3, 16)

Iubiţi credincioşi,

Taina arătării lui Dumnezeu în trup, adică naşterea Sa cu trup omenesc este, după cum glăsuieşte una din cântările noastre bisericeşti, „Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, care prin Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria, „celor de pe pământ s-a arătat”. Această taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu este împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu făcută strămoşilor noştri îndată după căderea lor în păcatul neascultării (Fac. 3, 15).

Ca toate tainele lui Dumnezeu, această taină o înţelegem şi o primim în sufletele noastre prin credinţă, prin încrederea noastră totală în cuvântul şi voia lui Dumnezeu; este o înţelegere mai presus de cea a minţii omeneşti. Aşa a primit-o şi Maica Domnului când a auzit cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei”. La auzul acestor cuvinte ea a rămas nedumerită şi chiar „tulburată”, cugetând în sine: „Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema…”. Şi Maica Domnului a întrebat: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema…, că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea” (Luca 1, 28 – 38).

Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, Se naşte cu trup omenesc, în chip mai presus de legea firii omeneşti, prin adumbrirea Duhului Sfânt, Maica Domnului rămânând fecioară şi după naştere. Fiul lui Dumnezeu Se naşte într-o peşteră în Betleem şi este înfăşurat în scutece în chipul cel mai smerit şi sărăcăcios, dar, odată cu aceste condiţii umile şi sărăcăcioase, pe bolta cerului a strălucit lumina şi slava lui Dumnezeu împreună cu „mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 9-14).

După cum vedem, Dumnezeu Se arată oamenilor atât în chip omenesc, cât şi în chip dumnezeiesc; Se arată în smerenie, dar şi în slavă; Se apropie de oameni vorbindu-le, învăţându-i, vindecându-le suferinţele şi bolile, însănătoşindu-i şi trupeşte şi sufleteşte, Se face asemenea oamenilor, afară de păcat (Filip. 2, 7; Ioan 8, 26; II Cor. 5, 21); Se uneşte cu oamenii prin împărtăşirea cu Sfântul şi Dumnezeiescul Său Trup şi Sânge în Sfânta Taină a Euharistiei, adică a Împărtăşaniei; Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Îşi arată pe muntele Taborului slava Sa, pe cât au putut cuprinde cu mintea şi cu sufletul cei trei ucenici, apostoli ai Săi. Acesta este chipul prin care Fiul lui Dumnezeu ne dăruieşte mântuirea, împărăţia cerurilor, ne face fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12), „părtaşi dumnezeieştii firi” (II Petru 1, 4).

Luând aminte la toate acestea, rostim şi noi împreună cu Apostolul Pavel: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui!” (Rom. 11, 33). „Ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Rom. 8, 28).

Iubiţi fii duhovniceşti,

Fiul lui Dumnezeu Se naşte cu trup „la plinirea vremii” (Gal. 4, 4), adică atunci când lumea ajunsese la limita înstrăinării de Dumnezeu, cufundată în adâncul păcatelor, când glasul conştiinţei începea tot mai mult să strige către Dumnezeu, după cum scrie proorocul Isaia: „Am ajuns ca unii peste care Tu de multă vreme nu mai stăpâneşti şi care nu mai sunt chemaţi cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii s-ar cutremura!” (Isaia 63, 19). Oamenii doreau cu toată fiinţa lor un Mântuitor pe Care să-L slăvească şi nu făpturile Lui.

Pentru ca în închinarea noastră, în slăvirea şi cinstirea lui Dumnezeu să nu rătăcim căzând în păcatul idolatriei, adică al cinstirii făpturilor lui Dumnezeu şi nu a lui Dumnezeu, Care este făcătorul făpturilor, creatorul cerului şi al pământului, Mântuitorul a întemeiat Biserica Sa ca „stâlp şi temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15) în ziua Cincizecimii – Duminica Rusaliilor, când Duhul Sfânt a continuat lucrarea de mântuire, de sfinţire a omului şi păstrarea lui în cea mai mare apropiere de Dumnezeu, chiar a unirii cu El în Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Prin harul Sfântului Duh împărtăşit în Sfintele Taine ale Bisericii, trupurile noastre devin „temple ale Duhului Sfânt, ale lui Dumnezeu” (I Cor. 3, 16), „mădulare ale lui Hristos” (I Cor. 6, 15). În Sfânta Taină a Spovedaniei ni se dă iertarea păcatelor, sănătatea sufletului şi mântuirea. Astfel, folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel, putem spune că: „…Înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri se face cunoscută acum, prin Biserică…” (Efes. 3, 10).

Iubiţi credincioşi,

În trăirea noastră creştină, necazurile sunt prezente la tot pasul. Ele constituie legea vieţii noastre creştine, după cum spune Mântuitorul: „…În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” – lumea păcatelor, n.n. (Ioan 16, 33). „…Prin multe suferinţe – scrie Sfântul Apostol Pavel – trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu” (F. Ap. 14, 22). „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Filip. 1, 29). Dar Sfântul Apostol Pavel ne şi îmbărbătează prin cuvintele: „Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Rom. 8, 18). La fel şi Sfântul Apostol Petru ne încurajează spunând: „De sunteţi ocărâţi pentru numelui lui Hristos, fericiţi sunteţi…,bucuraţi-vă” (I Petru 4, 13-14).

Trăirea şi învăţătura creştină au fost tulburate de-a lungul veacurilor de nenumărate rătăciri de la dreapta credinţă şi trăirea morală. Sfântul Apostol Pavel spune în acest sens: „Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetele lor…” (I Tim. 4. 1-2). „Şi aceasta să ştii”, scrie Sfântul Apostol Pavel lui Timotei, „în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia” (II Tim. 3, 1-5).

Şi dacă cele spuse mai sus ne pun pe gânduri, să luăm aminte şi la cuvintele Mântuitorului Care ne încredinţează că „…porţile iadului nu vor birui Biserica Mea…” (Mat. 16, 18), adică nu vor putea birui credinţa creştină, creştină ortodoxă, credinţa cea adevărată. Păcatele şi rătăcirile oamenilor de la dreapta credinţă nu vor birui Biserica Mântuitorului, pentru că „…puterea covârşitoare (de păstrare şi dăinuire a dreptei credinţe – n.n.) este a lui Dumnezeu şi nu de la noi” – oamenii – n.n. (II Cor. 4, 7).

Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, S-a făcut om pentru ca omul să se facă „dumnezeu” după har, mărturisesc Sfinţii Părinţi, purtători de Dumnezeu, în frunte cu Sfântul Atanasie cel Mare: „… În noi, oamenii, să fie aceeaşi simţire care era în Hristos” şi „să avem gândul lui Hristos” (Filip. 2, 5).

„Să ne dezbrăcăm de omul cel vechi care se strică prin poftele amăgitoare … şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului … lepădând minciuna, grăind adevărul cu aproapele…” (Efes. 4, 22-25).
Numai având sufletele împodobite cu virtuţile dreptei credinţe putem trăi cu nemărginită bucurie slăvitul praznic al Naşterii Domnului, glăsuind cu gura şi cu inima cuvintele slujbei sfintei sărbători: „Mare şi preaslăvită minune s-a săvârşit astăzi. Fecioara naşte şi rămâne fecioară. Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu, Se întrupează şi de Tatăl nu Se desparte. Cu trup venind acum Domnul izbăveşte din milostivire pe oameni de sub puterea împăratului răutăţii şi în cer îi duce îndumnezeindu-i”.

În încheiere, vă adresez, cu dragoste părintească, urarea: să petreceţi sfintele sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului cu bucuria împlinirii; Anul Nou cu sănătate şi bună sporire spre slava lui Dumnezeu şi spre binele obştesc al Bisericii, al ţării şi al întregului popor român.

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† P I M E N,
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR