Autostrada Siret-Pașcani și drumul expres Suceava-Botoșani, între proiectele propuse să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență finanțat cu 30 de miliarde de euro prin împrumut și granturi de la UE


Intră acum și în grupul de

Autostrada Siret-Pașcani și drumul expres Suceava-Botoșani se află între proiectele propuse să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență finanțat cu 30,4 miliarde de euro de Uniunea Europeană.

Cei 30,4 miliarde de euro sunt destinați instrumentului de finanțare „Mecanismul de redresare și reziliență” structurați sub formă de granturi 13,7 miliarde de euro și sub formă de împrumuturi 16,6 miliarde de euro.

Aceste fonduri vor trebuie cheltuite în următorii patru ani.

Potrivit G4Media.ro  care a consultat o schiță a planului realizat de guvern pentru cheltuirea acestor 30,4 miliarde de euro între investițiile vizate se se numără mai multe sectoare de autostradă, metroul din Cluj, două magistrale de metrou din București, spitale și depozite regionale de medicamente și alimente.

Între obiectivele majore înscrise în plan este inclus proiectul autostrăzii Pașcani – Suceava – Siret în valoare de 638 milioane euro pe 101,5 km.

La categoria alte investiții rutiere este inclus drumul expres Suceava-Botoșani-DX 5.

Planul prevede și 546,45 km de variante ocolitoare și drumuri de legătură la rețeaua primară cu un buget estimat de 760 milioane de euro.

PNRR mai prevede și investiții în infrastructura feroviară și cea de metrou.

Totodată, sunt prevăzute investiții de 6,5 miliarde euro în proiecte care să adreseze problema schimbărilor climatice, investiții de 2,3 miliarde de euro în proiecte de mediu, investiții de 1,55 miliarde euro în Energie, investiții de 1,8 miliarde euro în proiecte de Eficiență energetică, investiții în Mobilitate urbană – 3,6 miliarde de euro, investiții în sănătate- 1,85 miliarde de euro, investiții în Educație-1,05 miliarde euro, investiții în Mediul de afaceri – 3,8 miliarde de euro, investiții de 275 milioane de euro în Cercetare și inovare și investiții de 700 milioane euro în Digitalizare, dar și investiții de 310 milioane de euro pentru Reziliență în fața unor pandemii sau fenomene naturale.


Intră acum și în grupul de