Precizările DSP Suceava privind cazul de infectare cu tulpina britanică a Covid-19: Suceveanul infectat a avut contact doar cu membrii familiei, toți fiind plasați în carantină


Intră acum și în grupul de

DSP Suceava a oferit, marți, informații suplimentare privind primul caz din Suceava de infectare cu tulpina britanică a Covid-19, raportat luni de cercetătorii USV.

Astfel, potrivit sursei citate, este vorba despre un sucevean de 39 ani, care în data de 5 ianuarie a revenit în țară cu mașina personală din Marea Britanie. La intrare în țară, el a fost plasat în carantină împreună cu șoția și cei trei copii ai lor.

Peste câteva zile, în data de 9 ianuarie, bărbatul a simțit primele simptome de Covid-19 și a mers la Spitalul din Rădăuți, unde a fost testat rapid și investigat radiologic (imagine sugestiva pentru infecție Sars-Cov2).

În aceste condiții, el a fost dirijat la SJU Suceava, unde fusese testat RT-PCR în data de 13 ianuarie, iar peste o zi, o proba a fost trimisa la Institutul Cantacuzino, pentru secventiere genetica, rezultatul confirmând prezenta unei tulpini de Sars-Cov2/B.1.1.7.

Sursa citată arată că bărbatul s-a externat la cerere în data de 22 ianuarie, după o evoluție lentă dar favorabilă. Peste două zile însă, bărbatul a fost reinternat la SJU Suceava pentru tratamentul unei alte boli.

Drept urmare, bărbatul a intrat în contact cu mai multe persoane. Potrivit anchetei DSP din 12 ianuarie, au existat patru contacți familiali care au primit decizii de carantina la domiciliu, 14 zile, fiind urmăriți clinic de catre medicul de familie, ușoare simptome care s-au remis sub tratamentul recomandat, cu evoluție clinica favorabila.


Intră acum și în grupul de