Gheorghe Flutur anunță parcare subterană în zona Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava pentru descongestionarea zonei. IPS Calinic spune că refacerea ansamblului din jurul mănăstirii este unul dintre proiectele importante ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, vineri, la Putna, cu prilejul vizitei efectuate de ministrul Dezvoltării,Cseke Attila, că în zona centrală a municipiului Suceava urmează să fie amenajată o parcare subterană.

În cadrul discuțiilor cu oficialii prezenți la Mănăstirea Putna, Gheorghe Flutur, a vorbit despre eforturile de dezvoltare locală, punctând câteva proiecte importate din punct de vedere turistic și religios și al accesului la educație, sănătate și bună gospodărire, informează Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Potrivit sursei citate, între aceste proiecte se numără și viitoarea reamenajare a spațiului din jurul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din centrul orașului Suceava, unde va fi realizată o parcare subterană, pentru a descongestiona zona.

În cadrul vizitei, ministrul Dezvoltării s-a întâlnit și cu Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Discuția a vizat buna cooperare în diferite proiecte desfășurate de către unități din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Înaltul ierarh  a amintit despre trei proiecte importante ale Arhiepiscopiei, respectiv refacerea ansamblului din jurul Mănăstirii Sfântul Ioan, construirea unui spital care va purta numele Mitropolitului Anastasie Crimca, cel care a înființat, în 1619, primul spital (bolniță) din Moldova, și restaurarea Mănăstirii Solca.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a dăruit ministrului Cseke Attila o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos, însoțind-o de urarea de a contribui la edificarea a ceea ce este vrednic de ceea ce trebuie să fie România, pe măsura poporului român.


Intră acum și în grupul de