Cinci in arest, iar al saselea are interdictie sa paraseasca tara (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Traficanţii de ţigări a căror reţea a fost distrusă de curând de către procurorii din cadrul DIICOT Suceava rămân după gratii chiar dacă au făcut recurs la decizia Tribunalului Suceava de a fi arestaţi.

Din cele 6 persoane reţinute iniţial de către autorităţi, doar una singură a fost eliberată, dar şi aceasta, C. Pavel – Ilie, a primit interdicţia de a părăsi ţara.

Reţeaua de traficanţi se ocupa cu aducerea în ţară a mii de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană pentru vânzarea lor pe piaţa neagră din judeţul Suceava şi localităţile învecinate. Cei 6 sunt acuzaţi de contrabandă calificată, trecerea ilegală a frontierei de stat şi complicitate la contrabandă.

Urmărirea traficanţilor, care sunt atât de naţionalitate română cât şi ucraineană, a început la finele anului trecut fără ca nici unul dintre ei să bănuie ceva. De asemenea, în perioada monitorizării activităţilor grupului au fost identificaţi mai mulţi sprijinitori ai acestora, cumpărători de ţigări, persoane ce ofereau spaţii de depozitare şi tranzit a mărfii, activitate prin care cu intenţie directă sau indirectă asigurau finanţarea grupării.

Pe parcursul zilei de miercuri, 04.05.2010, au fost executate nu mai puţin de 11 percheziţii domiciliare simultane, dispunându-se prin lucrători ai I.J.P.F. şi un dispozitiv de supraveghere a grupării infracţionale ce acţiona în zona de frontieră. Rezultatele nu au întârziat să apară poliţiştii plecând cu aproape 300.000 de tigarete de provenienţă ucraineană şi moldovenească, 16.120 de euro, 11.800 lei şi 1.710 lire, o maşină, 30 de telefoane mobile, 31 de cartele SIM, o puşcă şi 6 cartuşe asomare.

Conform cercetărilor efectuate, până să fie prinşi, traficanţii au reuşit să introducă pe piaţa română peste 100.000 de pachete de ţigări aducând un prejudiciu bugetului de peste 400.000 de lei.


Intră acum și în grupul de