Violatorul din Mazanaesti, saltat de politisti in timp ce se plimba pe malul Moldovei

În jurul orei 09.00, Poliţiştii din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă a Inspectoratului de Poliţie Suceava au reuşit să îl reţină, vineri dimineaţă, pe MUSCĂ NICOLAE FLORENTIN pe raza comunei Baia, în timp ce se deplasa pe marginea râului Moldova. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, instituţia a solicitat joi, luarea măsurii arestării preventive în lipsă faţă de MUSCĂ NICOLAE FLORENTIN de 29 ani, din comuna Drăgoieşti, sat Măzănăeşti, faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, tentativă de viol şi tentativă la omor deosebit de grav.

Acesta în noaptea de 08/09.06.2010 a intrat prin efracţie şi escaladare, în locuinţa Valeriei Florea, din sat Măzănăeşti, comuna Drăgoieşti, sesizând în acel imobil şi prezenţa Rodicăi Latiş , de 68 de ani.

„Prin exercitarea de violenţe şi constrângere a încercat să întreţină cu aceasta din urmă un act sexual, nefinalizat însă, datorită incapacităţii psiho-fiziologice, iar pentru a ascunde urmele comiterii infracţiunilor menţionate mai sus şi totodată pentru a împiedica identificarea sa, a incendiat bunuri din imobil, în intenţia sa fiind şi suprimarea vieţii celor două persoane aflate acolo, lucru ce nu s-a realizat”, precizează purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Luminiţa Leonte.

Tribunalul Suceava – Secţia Penală a emis la data de 10.06.2010 mandat de arestare preventivă pe numele lui MUSCĂ NICOLAE FLORENTIN.

Luminiţa Leonte mai menţionează că lucrători de poliţie din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă a Inspectoratului de Poliţie Suceava au reuşit să îl reţină şi urmează să fie prezentat procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru audiere şi prezentat ulterior Tribunalului Suceava – Secţia Penală în vederea confirmării mandatului de arestare preventivă emis.