Rata de infectare din municipiul Suceava a crescut la 5.88 la mie. Nouă localități sucevene au incidențe de peste 6 la mie, inclusiv municipiile Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni

În județul Suceava sunt 3.227 cazuri de Covid-19 în evoluție și o rată de infectare județeană de 3.82 cazuri la mia de locuitori, a informat Prefectura Suceava în data de 5 octombrie.

Cea mai mare rată de infectare este în Pojorâta de 10.71 la mie, urmată de Iacobeni cu 10.68 la mie. Deocamdată acestea sunt singurele localități cu incidențe de peste 10 la mie. Rate de infectare foarte mari sunt în localitățile Hârtop (8.19), Rădăuți (6.5), Câmpulung Moldovenesc (7.73), Bunești (6.17), Dolhești (6.42), Fălticeni (6.66), Stroiești (6.46).

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 1 nu are niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 3 au câte un caz în evoluție, 13 au sub cinci cazuri în evoluție, 29 au sub zece cazuri în evoluțieiar 68 au peste zece cazuri în evoluție.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 360240,în ultimele 24 de ore fiind testate 2327 persoane.

La data prezentului comunicat se află în carantină 3727 persoane, 262 intrate în ultimele 24 de ore.

De asemenea, în izolare, în afara celor aflate în spital se află 3050 persoane, din care 291 intrate în ultimele 24 de ore.