Fetita de 7 ani, ranita grav la Malini


Intră acum și în grupul de

O fetiţă în vârstă de 7 ani a fost rănită grav după ce a sărit în faţa unei maşini. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la ora 13.30, pe DJ 209B, pe raza comunei Mălini, Ş. Mihai, de 61 de ani, din Mălini, în timp ce conducea o autoutilitară, a surprins şi accidentat pe minora C. A., de 7 de ani, din Gura Humorului. Acesta, fiind lipsită de sub supravegherea bunicilor a vrut să traverseze drumul pe după un utilaj care executa lucrări de canalizare a localităţii, şi a apărut brusc în faţa maşinii.

Micuţa a fost accidentată grav fiind transportată cu ambulanţa la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul de „fractură deschisă ambele oase gamba dreapta”, necesitând pentru vindecare un număr de aproximativ 50-55 zile de îngrijiri medicale, rămânând internată.

Conducătorul auto implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de