Clădirea Spitalului vechi din Fălticeni se demolează, iar în loc vor fi amenajate locuri de parcare și un parc. Primarul Cătălin Coman: Nu este o clădire de patrimoniu, iar în afară de vechime nu are nicio calitate.

Acțiunea de dărâmare a clădirii Spitalului vechi din municipiul Fălticeni, clădire de peste 150 de ani, a început luni dimineața, pe terenul respectiv urmând să fie amenajate parcare și un parc.

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat pentru News Bucovina că dărâmarea clădirii este făcută legal și era prevăzută încă din 1990 când s-a decis construirea noului spital.

„Nu este o clădire de patrimoniu. În afară de vechime nu are nicio calitate. Îndeplinim toate condițiile legale pentru dărâmarea acestei clădiri care a fost proiectată să se dărâme încă din momentul construirii spitalului nou, deci din 1990”, a declarat primarul Cătălin Coman.

El a explicat că încă de acum 31 de ani, când s-a început spitalul nou, gândirea la timpul respectiv, care s-a perpetuat, era că atunci când se va termina spitalul nou, care se estima că va fi peste 5-6 ani, se va dărâma spitalul vechi pentru a fi sistematizată vertical toată zona.

„În plus, nu vorbim doar de dărâmarea spitalului. Nu acesta este obiectivul de investiții. Obiectivul de investiții este sistematizare verticală spital municipal nou și bloc ANL”, a subliniat primarul.

Spitalul Vechi Municipal Falticeni se dărâma

Spitalul Vechi Municipal Falticeni se dărâma

Publicată de NewsBucovina.ro pe Duminică, 14 noiembrie 2021

Cătălin Coman a menționat că se  vor crea fluxuri separate astfel încât cel care va ieși din blocul ANL nu se va putea intersecta niciodată cu cineva care are nevoie de servicii medicale în spitalul municipal. „Suntem obligați să facem acest lucru. Vor fi construite parcări separate pentru cei 56 de locatari din blocul ANL și pentru Spitalul Municipal Fălticeni.Vor fi parcări separate cu fluxuri separate. Totodată, se vor amenaja spații verzi”, a spus primarul.

El a arătat că această clădire în care a funcționat spitalul vechi a fost construită în 1851 ca o construcție tehnică.

„Cel care a construit-o nu a construit-o ca un edificiu cultural, ca un edificiu arhitectural. A fost o construcție tehnică”, a adăugat Cătălin Coman.

În ceea ce privește acuzele că ar dărâma capela, primarul a spus că nu mai există capelă acolo de 70 de ani, arătând că acolo a fost compartiment de radiologie, au fost saloane.

El a menționat că respectiva capelă, construită inițial pentru cei care erau internați în spital, a fost mutată în actuala biserică a spitalului care va rămâne, va avea circuite distincte separate, fiind  o clădire ce aparține spitalului.

„Cel mai important argument este că această clădire reprezintă o bombă biologică cu bacterii, viruși. Orice altă utilitate am vrea să-i dăm nu cred că este recomandat din punctul acesta de vedere”, a spus Cătălin Coman.

Mai mult, el a spus că această clădire este și plină de mercur ținând cont de miile de termometre cu mercur care s-au spart pe perioada cât a funcționat ca spital.

Cătălin Coman a reiterat că proiectul nu se referă doar la dărâmarea unei clădiri, ci e vorba de un proiect mai amplu necesar zonei.

„Pe acest teren va fi o parcare, căi de acces, spații verzi cu bănci și iluminat pentru spital”, a spus Coman.

loading...