BRCT Suceava va asigura secretariatul comun pentru Programul Interreg NEXT România-Ucraina cu un buget de peste 50 de milioane de euro

Comitetul Comun de Programare al Programului Interreg NEXT România-Ucraina s-a reunit în 23 noiembrie on-line, pentru a stabili activitățile care urmează să primească finanțare în perioada 2021-2027, prin acest program, anunță Ministerul Dezvoltării.

În cadrul întâlnirii, Comitetul a decis asupra domeniilor și activităților celor mai relevante pentru cooperarea transfrontalieră, identificate în urma consultărilor derulate de ambele părți ale frontierei de către structurile de management ale programului în colaborare cu TESIM, cu reprezentanții autorităților publice, ai instituțiilor de educație, sănătate, mediu, situații de urgență și ai diferitelor grupuri profesionale.

Totodată, Comitetul a aprobat primul draft de program (Capitolul 1), care va fi publicat pentru consultare publică.

De asemenea, în cadrul întâlnirii a fost aprobată structura care va îndeplini în perioada următoare rolul de Secretariat Comun al programului, respectiv Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava.

În următoarea perioadă, Autoritatea de Management va derula procedura pentru evaluarea strategică de mediu, cerință obligatorie conform regulamentelor europene, pentru a putea transmite programul de cooperare Comisiei Europene.

Bugetul programului va fi constituit din contribuția FEDR din partea României la acest program, care este de 25.350.000 euro, la care Uniunea Europeană va adăuga o contribuție cel puțin egală din fondurile instrumentului european pentru vecinătate și cooperare internațională, NDICI.

Comitetul Comun de Programare reunește reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, precum și alte organizații din cele două state partenere și este principalul decident cu privire la obiectivele de politică ce urmează a primi finanțare prin viitorul program.

loading...