Rădăuțean reținut după ce a furat o mașină și a condus-o având permisul suspendat

Polițiștii din Rădăuți au reținut un bărbat care, având permisul suspendat, a furat un autoturism și s-a plimbat cu el pe străzile din municipiu, iar când și-a dat seama că este urmărit a încercat să fugă în trafic de la polițiști.

Cazul a avut loc miercuri, 24 noiembrie. În jurul orei 19:40, un localnic a sesizat Poliția că i s-a furat autoturismul Volkswagen Golf.

Mașina a fost identificată aproape de ora 23:00, în municipiul Rădăuți de către trei localnici. Vehiculul a fost interceptat pe strada Mihai Viteazu, iar autorul faptei, înțelegând că este urmărit, a abandonat mașina și a încercat să fugă pedestru.

Exact în acele clipe la fața locului a ajuns un echipaj de poliție care l-a reținut pe autor în fața unui bloc de pe strada menționată.

Ulterior, s-a constat că autorul este un localnic care are permisul suspendat.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și riscă control judiciar sau arest preventiv. El este cercetat penal pentru furt și conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, iar pe lângă asta a fost amendat cu 500 lei pentru nerespectarea restricțiilor anti-Covid.

loading...