Primarul Sucevei nu renunta la ideea unui nou stadion (VIDEO)

Conducerea municipalităţii a repornit discuţiile privind realizarea unui centru sportiv modern în Suceava.

Iniţial acestea au fost oprite la nivelul ministerului de resort pentru că administraţia locală nu beneficia de terenul necesar ridicării acestuia.

Conform declaraţiilor oferite de primarul Sucevei, Ion Lungu, în cadrul conferinţei de presă de miercuri acum Primăria a intrat în posesia a două suprafeţe de teren de la Staţiunea de Cercetări Agricole una de trei hectare iar a doua de circa 12 hectare.

Noul complex sportiv ar urma să fie construit la marginea oraşului la ieşirea spre Fălticeni şi pe lângă sala polivalentă şi poate un bazin de înot prevede şi ridicarea unui stadion.

“În momentul de faţă actualul stadion se află într-un stadium avansat de degradare iar una dintre peluze stă aproape să cadă aşa că un stadion nou ar fi binevenit. Primăria susţine activităţile sportive dar în primul rând administraţia trebuie să ofere bazele necesare pentru practicarea sporturilor” a declarat Ion Lungu.

Pe cealaltă suprafaţă de teren de circa 3 hectare situată în cartierul Iţcani municipalitatea intenţionează amenajarea unui cimitir după ce cel deja existent s-a dovedit a fi neîncăpător.