Bataie cu cutite la discoteca din Malini (VIDEO)

Muzica tare şi aburii alcoolului au încins spiritele duminică noapte într-o discotecă organizată în localitatea Mălini.

Cei puşi pe scandal au fost doi tineri de 32 şi respectiv 29 de ani din localitate. Primul dintre ei a venit la discotecă însoţit de un grup de prieteni, iar în jurul orelor 23:00 a avut un conflict spontan cu celălalt tânăr.

După un schimb de replici mai aprinse se părea că supărarea dintre cei doi s-a terminat dar după doar câteva minute de la despărţire cel mai în vârstă dintre scandalagii, Mugurel I., s-a întors şi fără nici un cuvânt l-a lovit cu pumnul pe cel de-al doilea, Neculai Ţ, în zona feţei.

În replică, cel lovit a scos imediat un cuţit cu care l-a lovit pe agresor de două ori în zona gâtului şi al umărului drept transformându-l din atacator în victimă transportată de urgenţă la Spitalul Municipiului Fălticeni.

Acum cercetările sunt continuate de poliţişti şi chiar dacă cei doi se aflau în stare de ebrietate, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire urmând ca după aflarea întregii poveşti să se dispună procedural.