Masina incendiata in miez de noapte, la Siret


Intră acum și în grupul de

Autoturismul unui siretean a fost incendiat intenţionat vineri, la miezul nopţii. Potrivit inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în jurul orei 00.14, Poliţia a fost sesizată despre faptul că pe strada Alexandru cel Bun din oraşul Siret, a luat foc un autoturism. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă şi un echipaj din cadrul Gărzii de Pompieri Siret care au localizat şi stins incendiului.

Cercetările la faţa locului au condus spre concluzia că autoturismul lui Z. Ilie, în vârstă de 47 ani, localnic, care se afla parcat în faţa unui imobil de pe strada Alexandru cel Bun, prezenta urme de incendiere în proporţie de 30%, prejudiciul fiind în valoare de 20.000 lei. Totodată, din verificările pompierilor a reieşit faptul că focul ce a provocat incendiul, a provenit din exterior.

Poliţiştii din cadrul Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Siret, continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.


Intră acum și în grupul de