Accidentată chiar in curtea Spitalului Judetean


Intră acum și în grupul de

O tânără ce a traversat o alee din curtea Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a fost lovită de o maşină a cărui şofer a plecat. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, luni, la ora 08:30, în curtea Spitalului Judeţean Suceava, o persoană necunoscută ce conducea un autoturism de culoare albă în sensul giratoriu din faţa intrării principale a surprins şi accidentat pe A. Daniela, în vârstă de 35 ani, din municipiul Suceava.
Aceasta a traversat aleea de acces, fără să se asigure, iar şoferul a plecat de la faţa locului.

Femeia nu a fost rănită grav şi necesită pentru vindecare 4-6 zile de îngrijiri medicale dar nu a rămas internată în spital.

În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că era vorba despre o autoutilitară ce era condusă de M. Eugen, de 47 ani, din comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, acesta fiind cel care a accidentat pietonul şi a părăsit locul producerii accidentului. Şoferul a fost identificat în jurul orelor 10:40.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ


Intră acum și în grupul de