Incendiu in miez de noapte, de la o soba metalica


Intră acum și în grupul de

Scânteile de la o sobă metalică au aprins o casă în miez de noapte. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava vineri, la ora 00:41 a fost anunţat prin serviciul 112 un incendiu izbucnit la gospodăria lui Ioan R., din satul Volovăţ. Astfel, Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Volovăţ au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea focului.

La sosirea echipajelor de pompieri ardeau acoperişurile casei şi ale unei anexe gospodăreşti, existând pericolul de propagare la alte gospodării învecinate.
Incendiul a fost stins la ora 02.20, dar au ars acoperişul locuinţei pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp, o magazie de lemne pe circa 10mp, valoarea pagubelor produse ca urmare a evenimentului fiind estimată de către proprietar la circa 12.000 lei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a fost iniţiat din cauza scânteilor provenite de la o sobă fără acumulare de căldură (metalică), amplasată incorect şi nesupravegheată în funcţionare.

Prin eforturile conjugate ale pompierilor militari şi civili, s-a reuşit salvarea locuinţei proprietarului, a unui depozit de furaje şi a celorlalte gospodării învecinate, cu o valoare estimată de către proprietari la circa 1.200.000 lei.


Intră acum și în grupul de