O nouă premieră la SJU Suceava: A fost efectuată prima nefrolitotomie percutanată într-un singur timp operator


Intră acum și în grupul de

Spitalul Județean de Urgență Suceava anunță că săptămâna trecută a fost efectuată, în premieră, o nefrolitotomie percutanată într-un singur timp operator la o pacientă de 39 de ani care prezenta colici renale repetitive și hematurie intermitentă, provocate de un calcul renal (bazinetal ) de 2,1 cm.

Pacienta s-a externat după 5 zile cu stare generală bună, vindecată.

Sursa citată arată că această tehnică de extragere a calculilor a mai fost realizată la Spitalul Județean Suceava în cadrul secției de urologie în anii precedenți, dar în mai mulți timpi operatori de medicii urologi Bogdan Mardari și Ionuț Jurchis Irimie.

De menționat este că prin realizarea acestei tehnici într-un singur timp operator scade numărul zilelor de spitalizare și al procedurilor necesare, creând un confort superior pacientului.

„Nefrolitotomia percutanată se efectuează doar în câteva centre universitare și clinici private din România, Spitalul Județean Suceava beneficiind de aparatura necesară pentru efectuarea unei astfel de intervenții minim invazive”, a arătat SJU Suceava.

Dr. Alexei Filip, medic primar urolog a precizat că nefrolitotomia percutanată reprezintă o intervenție chirurgicală minim invazivă ce începe cu o incizie la piele de 1-2 cm, prin care medicul urolog va crea un ” tunel ” până în căile renale ( bazinet ), sub control radiologic și ecografic, ulterior introducându-se prin acest „tunel” un instrument numit nefroscop, destinat spargerii pietrelor cu diametrul de peste 2 cm situate în rinichi și prin care se pot extrage fragmentele calcare, astfel scutind pacientul de intervenția urologică clasică, reducând durata spitalizării pentru că cicatricea minimă este de 1-2 cm, față de incizia clasică de aproximativ 10 cm, dar și dureri postoperatorii minime.

„Intervenția se desfășoară sub anestezie generală sau rahidiană. Deși este o intervenție minim invazivă, fiind o operație de amploare, poate atrage după sine și posibile complicații, cele mai redutabile fiind infecția urinara, care necesită antibioterapie și sângerare la nivelul rinichiului, care în proporție de 0,3 % din cazuri poate duce și la extirparea rinichiului”, a precizat dr. Filip.

Echipa operatorie care a efectuat această intervenție a fost formată din medicii urologi Alexei Filip, Andrei Ilisei și Radu Mitelea, împreună cu asistentele de bloc operator Ioana Bumbu și Loredana Corocăescu, iar rahianestezia și monitorizarea funcțiilor vitale fiind asigurate de medicul ATI Alina Nistor și asistenta Mariana Crihan.

Conducerea Spitalului Judetean Suceava a precizat că împreună cu Consiliul Judetean va fi permanent alături de medicii care vor sa facă performanța și vor continua să sprijine evoluția actului medical sucevean prin achiziționarea de echipamente și instruirea personalului.


Intră acum și în grupul de