A demarat in tromba cu masina burdusita cu tigari, la aparitia frontieristilor (VIDEO)

Datorită riscului crescut de contrabandă la nivelul Sectorului Poliţiei Frontieră Brodina, poliţiştii de frontieră desfăşoară aproape zilnic controale în trafic, dar au luat şi măsuri specifice pentru intensificarea supravegherii frontierei de stat. Astfel, luni seara, frontieriştii au observat în apropierea frontierei de stat pe teritoriul României un autoturism marca VW Phaeton, înmatriculat în Marea Britanie, care la apariţia poliţiştilor de frontieră a demarat în trombă în direcţia oraşului Vicovu de Sus.

„Având suspiciuni că autoturismul respectiv este implicat în acţiuni de contrabandă, poliţiştii de frontieră au trecut la urmărirea acestuia, reuşindu-se oprirea acestuia, ocazie cu care s-a constatat că era condus de numitul G. Ştefan, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în oraşul Vicovu de Sus. Deoarece în autoturism se afla o cantitate impresionantă de ţigări, poliţiştii de frontieră au luat măsura transportării autoturismului la sediul S.P.F. Brodina unde, în urma controlului amănunţit, au descoperit în colete învelite în folie de culoare neagră un număr de 5.500 pachete de ţigări marca „More” de provenienţă ucraineană” a precizat cms. Ilie Poroch- Seriţan, purtător de cuvânt la IJPF Suceava.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că şoferul avea şi permisul de conducere suspendat, fapt pentru care poliţiştii de frontieră i-au întocmit acestuia acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Ţigările, în valoare de 38.500 lei au fost reţinute în vederea confiscării de către frontierişti, iar autoturismul marca „VW Phaeton” a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina până la finalizarea cercetărilor.