Cristina Traila: Modificarea legislatiei privind achizitiile publice a scazut cu un sfert numarul contestatiilor (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a organizat, joi, la Suceava prima întâlnire regională cu aleşi locali, primari şi responsabili cu achiziţiile publice din instituţii din judeţele Neamţ, Botoşani şi Suceava, tema adusă în discuţie fiind „Caravana reformei achiziţiilor publice în contextul absorbţiei fondurilor structurale”.

Prezentă la întrunire, Cristina Trăilă, preşedinte al ANRMAP, a vorbit participanţilor despre modificările ce au fost aduse legislaţiei privind achiziţiile publice şi a arătat că numărul contestaţiilor a scăzut cu un sfert după ce s-a introdus prevederea prin care contestatorul care nu are câştig de cauză pierde o parte din garanţia de participare. „Efectele se vor vedea în timp”, le-a spus Trăilă celor prezenţi la această întâlnire.

La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că ar trebui sancţionate firmele care sunt contestatoare de profesie. „Cam aceleaşi firme au devenit specializate în contestaţii. Sunt un fel de piraţi ai licitaţiilor. Au departamente de contestaţii mai mari decât cel de proiectare”, a spus Flutur.

El a spus că astfel de firme hărţuiesc autoritatea contractantă care depăşeşte termenele de contractare şi pierde proiectul. „Să facem ceva cu ei ca în viaţa lor să nu mai facă aşa ceva, să le treacă pofta”, a spus Flutur care i-a sugerat preşedintelui ANRMAP să publice „un tablou al ruşinii” cu aceste firme specializate în contestarea licitaţiilor.

Trăilă a spus că speră ca luna viitoare să fie publicată pe site-ul ANRMAP o listă a acestor contestatari în urma unei colaborări cu Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. „Lista contestatarilor va fi publică pe site-ul ANRMAP, probabil luna viitoare. Vor apărea aceşti contestatari care blochează procedurile de achiziţii publice”, a spus Trăilă.


Intră acum și în grupul de