Vindeau tigari si alcool fara acte (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii au găsit la comercializare, într-un bar din Burdujeni, ţigări ucrainene şi alcool pentru care proprietarii nu aveau acte.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, insp. Gabriel Panţiru, joi, în jurul orei 14.30, un echipaj din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni, în timpul acţiunilor operative întreprinse, au sesizat faptul că la o întreprinderea individuală din strada Calea Burdujeni, se comercializează ilegal produse accizabile -tutun şi alcool.

Astfel, a fost identificat G. Petrişor, de 37 ani, din localitate, care împreună cu soţia sa comercializau băuturi alcoolice şi ţigări pentru care nu aveau documente de provenienţă.

A fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 16 sticle de 1 litru cu conţinut incolor posibil băutură spirtoasă, trei sticle de 0,5 litri cu acelaşi conţinut, 28 sticle de 1 litru cu conţinut maro posibil rom, 8 sticle de 0,5 cu acelaşi conţinut şi 3 sticle de 0,5 litri cu vodcă provenienţă ucraineană, precum şi 129 pachete ţigări diferite mărci tot de provenienţă ucraineană, proprietarul fiind sancţionat conform Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.


Intră acum și în grupul de