A vrut sa igienizeze terenul din gospodarie si i-a luat foc magazia


Intră acum și în grupul de

Pentru că au lăsat focul nesupravegheat, în intenția de a igieniza terenul din jurul gospodăriei, vântul a purtat scânteile aprinzând acoperișul magaziei. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, prin serviciul 112, sâmbătă, la ora 14:29 a fost anunțat un incendiu la gospodăria lui Gheorghe R., din satul Plutoniţa, oraşul Frasin, astfel că Garda de pompieri din Gura Humorului a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea flăcărilor.

La sosirea echipajelor, ardea acoperişul magaziei, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, existând posibilitatea de prapagare la întreaga construcţie.
Flăcările au fost stinse complet la ora 15.40.
Au ars acoperişul magaziei, pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp şi circa 5 tone de fân.

Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul a izbucnit din cauza unor scântei purtate de vânt, provenite de la un foc deschis -la resturi vegetale, în scopul curăţeniei, lăsat nesupravegheat.


Intră acum și în grupul de