Taxa specială de turism va fi introdusă în municipiul Suceava din luna aprilie și va reprezenta 3 la sută din tariful zilnic de cazare


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local Suceava urmează să aprobe în ședința de joi, 25 ianuarie, instituirea unei taxe de turism care va intra în vigoare de la data de 1 aprilie 2023 și va reprezenta 3 la sută din tariful zilnic de cazare.

Plătitorii taxei speciale pentru promovarea turismului sunt  persoanele care beneficiază de servicii de cazare în unitățile specializate situate pe raza municipiului Suceava aflate în administrarea persoanelor  fizice și juridice care trebuie să depună declarații-decont în primele 10 zile ale lunii pentru luna anterioară.

Depunerea peste termen a declarațiilor-decont sau nedepunerea lor se sancționează cu amendă.

Astfel, în cazul persoanelor fizice contravenția întârzierea depunerii declarației-decont se amendează cu între 83 și 331 de lei, iar în cazul persoanelor juridice cu sume între 332 și 1.324 lei.

Pentru nedepunerea declarațiilor decont persoanelor fizice li se vor aplica amenzi cuprinse între 331 și 826 de lei, iar persoanelor juridice între 1.324 și 3.303 lei.

Fondurile încasate de municipalitate din această taxă ar urma să fie folosite pentru promovarea turistică a municipiului Suceava.

Inițiatorii proiectului de hotărâre, primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi, arată în referatul de aprobare că municipiul Suceava a înființat Organizatia de Management al Destinației Suceava – Orașul Cetății de Scaun, iar Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a emis în data de 6 decembrie 2022 primul aviz de înființare a unei OMD beneficiar fiin Suceava-Orașul Cetății de Scaun noua entitate având ca membrii fondatoru Municipiul Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Muzeul Național al Bucovinei, Universitatea „Ștefan cel Mare” S.C. MER – DUM S.R.L., Complex Zamca , S.C. STRONG MND CORPORATION S.R.L., Mandachi Hotel&Spa, S.C. EXIMTUR S.R.L.  Agentie de t u rism , S.C. SHOPPING CITY SUCEAVA S.R.L. și S.C. IULIUS MALL S.R.L.

„Organizația a fost constituită în scopul dezvoltării durabile a turismului din municipiul Suceava și , implicit, creșterii atractivității municipiului Suceava ca destinație turistică”, arată inițiatorii.

Ei spun că prin această asociație se urmărește realizarea unei politici de dezvoltare turistică a destinației, inclusiv politica de marketing , prin elaborarea și implementarea strategiilor pentru dezvoltarea turismului destinației, dar totodată se intenționează crearea de noi evenimente și activități precum și o promovare eficientă și incisivă a obiectivelor turistice și a actorilor din domeniu.

Inițiatorii explică totodată că taxa specială pentru promovarea  turistică a municipiului Suceava generează venit la bugetul local al municipiului.

„Cuantumul taxelor speciale se stabilește anual, iar veniturile obținute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectutate pentru înființarea serviciilor publice de interes local, precum și pentru finanțarea cheltuielilor curente de întreținere  și funcționare a acestor servicii”, se mai arată în referat.


Intră acum și în grupul de